Hemoroizii sunt o afecțiune comună, mai ales la pacienții de peste 50 de ani. Milioane de oameni din toată lumea suferă din cauza venelor inflamate din rect și anus, care cauzează dureri, senzație de mâncărime, înțepături, sângerări manifestate mai ales în timpul defecației. Din fericire, pentru cei mai mulți bolnavi, prevenirea și evitarea bolii hemoroidale pot începe cu o schimbare simplă în dieta de zi cu zi.
Dieta și hemoroizii
În afară, poate, de factorul genetic și de predispoziția la hemoroizi, boala hemoroidală apare ca urmare a unei diete dezechilibrate. Fibrele din alimentație sunt cele mai importante în prevenirea acestei afecțiuni. O cantitate mai mare de fibre va ajuta la mișcarea mai eficientă a alimentelor procesate prin tractul digestiv, spre colon, rect și anus.
Lipsa fibrelor duce de cele mai multe ori la constipație şi la probleme în eliminarea materiilor fecale din rect de fiecare dată când pacientul folosește toaleta. Presiunea mare pusă pe rect, anus și venele rectale poate declanșa o criză hemoroidală și agravarea simptomatologiei hemoroizilor.
În vreme ce constipația este asociată frecvent cu boala hemoroidală, diareea cronică irită și ea hemoroizii și țesutul anal, rectal, ducând de multe ori la inflamație locală.
O dietă echilibrată va permite formarea unor materii fecale cu o consistență mai ușor de eliminat, reducând astfel presiunea pusă pe anus și pe rect.
Dieta pentru hemoroizi, pentru evitarea lor, nu este una strictă. Este personalizată, da, este țintită și își propune doar ajute digestia şi să promoveze eliminarea regulată a materiei fecale, precum și reducerea presiunii deja existente pe venele rectale și anale. În plus, se reduce inflamația intestinală și venoasă, motilitatea este mult mai bună odată ce treci la o astfel de dietă echilibrată.
Importanța apei, lichidelor și a fibrelor în prevenirea bolii hemoroidale
Hidratarea este la fel de importantă precum fibrele în dietă. Dacă nu ai apă suficientă în sistemul digestiv și în corp, fibrele devin dintr-odată dușmanii tăi și pot duce la constipație dacă sunt în exces.
8-10 pahare de apă sau lichide pe zi sunt suficiente pentru a avea un sistem digestiv care funcționează bine și pentru a ține departe hemoroizii. Cu cât sunt integrate mai mai multe fibre în dietă, cu atât va trebui crescută și cantitatea de apă băută.
Alcoolul şi cafeaua vor contribui la constipație, deshidratează în general, deci vor trebui evitate.
Revenind la fibre, nu orice fel de fibre sunt potrivite pentru o dietă pentru prevenirea apariției hemoroizilor. Fibrele solubile sunt cele mai bune, pentru că se dizolvă în apă și formează un fel de gel care schimbă imediat consistența materiilor fecale, le face mai moi. Fibrele solubile se găsesc în ovăz, mere, legume proaspete.
Pentru un tranzit intestinal mai bun avem nevoie de fibre insolubile, luate din cereale integrale, legume, tărâțe.
Cele mai bune alimente din care poți lua cantități mari de fibre sunt:
• cereale integrale – de la orezul brun la orz, la fulgi de ovăz, paste integrale;
• leguminoase – fasole, linte, năut, care au și proteine vegetale foarte sănătoase;
• fructe proaspete – mere cu tot cu coajă, kiwi, banane, fructe uscate, pere, fructe de pădure, prune uscate;
• legume – broccoli, varză de Bruxelles, morcov, varză, anghinare, dovleac, cartofi dulci, cartofi în coajă, porumb, legume care au frunze, spanac, kale, salată;
• nuci, semințe – de chia, de in, migdale.
Fibrele vor fi introduse treptat și în cantități mici în dietă pentru a se evita balonarea, flatulența, gazele intestinale, asociate cu un consum ridicat de apă.
Dacă nu ai fibre suficiente în alimentele consumate zilnic, te poți îndrepta și spre suplimentele cu fibre. În cazul lor se va începe întotdeauna cu o doză mică și se va crește pe parcurs, pe măsură ce sistemul digestiv se obișnuiește cu suplimentele.
Pentru că este vorba de fibre în variantă concentrată, trebuie consumate lichide cât mai multe pentru evitarea balonării și a materiilor fecale prea tari și greu de eliminat.
Să nu uităm de probiotice, care previn constipația, diareea. Cele mai bune sunt iaurtul, kefirul, legumele fermentate.
Dietele care ajută în caz de hemoroizi nu trebuie să includă foarte multe produse, dar acestea trebuie alese cu mare grijă pentru a obține la final materii fecale cât mai moi și mai ușor de eliminat.
Se vor consuma mereu porții mici din orice alimente, cu o frecvență mai mare, pentru a nu forța sistemul digestiv și a avea materii fecale din abundență. Motilitatea intestinală este influențată de mesele regulate din timpul zilei și de cantitatea de alimente îngerate la fiecare masă.
Alimente de evitat dacă suferi de hemoroizi
Anumite alimente pot aduce inamicul numărul 1 al hemoroizilor: constipația. Pe lângă faptul că irită sistemul digestiv, ele pot să influențeze direct orice schimbări de dietă care au ajutat în trecut.
Lista alimentelor de evitat este una scurtă, dar foarte importantă:
Alimente procesate, cu fibre puține – de la gustări ambalate la fast-food, făină albă și alimente bazate pe ea, paste, pâine albă.
Ingrediente și alimente picante, prea grase, puternic condimentate – ele irită țesuturile și așa sensibile și agravează simptomatologia în cazul bolii hemoroidale.
Carne roșie, brânzeturi – digestia este mai lentă și materiile fecale pot fi mai tari dacă se consumă frecvent carne roșie și lactatele. Deși se recomandă mai degrabă moderație, dacă suferi de hemoroizi cu simptome greu de gestionat, este mai bine să renunți de tot la ele.
Alcool, cofeină – sunt diuretice puternice, duc la deshidratare, crescând riscul de constipație și de agravare a bolii hemoroidale.
Mâncare la conservă – este plină de sare, conservanți, care cauzează inflamație intestinală.
Dulciuri procesate și ciocolată – încetinesc tranzitul intestinal, colonul; riscul de reținere pe o perioadă mai lungă a materiilor fecale în colon crește.
Prăjeli de orice fel.
Banane necoapte – cele coapte sunt recomandate în caz de boală hemoroidală.
Alimentele de evitat în boala hemoroidală pot fi scoase treptat sau reduse cantitățile îngerate pentru a se observa schimbări în tranzitul intestinal. Spre deosebire de alte diete, cea pentru prevenirea hemoroizilor nu este atât de radicală și permite anumite ajustări în funcție de răspunsul organismului și de stadiul în care se află boala hemoroidală, de simptomele prezente.
Pot însă aceste schimbări în dieta de zi cu zi să prevină hemoroizii? Ce poate face dieta pe termen scurt, dacă deja te confrunți cu hemoroizi, este să prevină agravarea hemoroizilor, să reducă sângerările, să calmeze durerea. Dacă nu ai hemoroizi și vrei să îi eviți, dieta poate ajuta, într-adevăr, dar doar dacă este asociată și cu niște schimbări serioase în stilul de viață.
Ce presupun aceste schimbări ale stilului de viaţă?
Mai multă activitate fizică, exerciții fizice regulate, yoga.
Evitarea amânării mersului la baie când există senzația imperioasă de defecație.
Crearea unor rutine foarte bine puse la punct legate de mersul la baie.
Evitarea forțării în timpul defecației și a statului prea mult pe toaletă.

0 Comments